Gabriela Carmen Olar, USR Zalău: depopularea Sălajului: un fenomen din ce în ce mai pregnant

Gabriela Carmen Olar, USR Zalău: depopularea Sălajului: un fenomen din ce în ce mai pregnant

Depopularea Sălajului. Un fenomen din ce în ce mai pregnant și, aproape sigur, ireversibil.

România a ajuns o ţară îmbătrânită și depopulată, cu puțini tineri și din ce în ce mai puțini lucrători care trebuie să susțină un număr în creștere de pensionari.

Conform datelor INS, România avea, la 1 ianuarie 2019, o populație după domiciliu de 22,17 milioane de persoane. Cu toate acestea, populația după rezidență (românii care locuiesc de fapt în ţară) era de numai 19,4 milioane de persoane, potrivit INS.

Între anii 2000 și 2019, populația în mai multe județe a scăzut drastic. Cauze: scăderea natalității, care este depășita de o mortalitate în relativă creștere și care rămâne mult sub nivelul care ar asigura înlocuirea simplă a populației, migrația interna și migrația către străinătate.

▶️ Situația în Sălaj și municipiul Zalău

Județele Tulcea și din păcate Sălaj s-au ,,contractat,, ajungând în 2018 la populații de sub 250 mii de locuitori, în vreme ce în anul 2000 erau în categoria 250.000-300.000 de locuitori. Toate celelalte județe au rămas în aceeași categorie. Singura excepție o reprezintă județul Ilfov, care a avansat din categoria 250.000-350.000 la peste 350 de mii de locuitori.
În anul 2000, Sălajul avea încă 261.825 de cetățeni, iar în anul 2018 datele provizorii arată că populația județului a ajuns la 245.088 locuitori. Rezulta un minus de 17.000 de cetățeni în 17 ani. Din total, minusul cel mai mare îl are mediul rural. Populația de la sate s-a diminuat cu 13.500 de persoane, iar cea de la oraș cu 3.500 de persoane.
Județul nostru face parte și din județele în care concentrarea populației este cea mai mică: Sălaj, Tulcea (1,1%) și Covasna (1,0%).

Am mai arătat faptul ca, în Municipiul Zalău, populația cu vârsta 20-24 ani a scăzut intre anii 2012-2017 cu 41%. Suntem al 13 municipiu pe tara ca procent de scădere a populației cu această vârsta. Acest indicator arată clar un lucru: efectul scăderii natalității, dar probabil și că tinerii au ales să părăsească Zalăul în detrimentul unor orașe mai mari sau au plecat în străinătate.

 

 

 

▶️ Ce ne rezervă viitorul

Conform proiecției demografice realizate de Eurostat la orizontul anului 2100, România va
coborî două locuri în clasament, plasându-se pe locul al nouălea, fiind devansată de Olanda
și Suedia. Populația prognozată a României va fi de 13,3 milioane locuitori, în scădere cu
aproximativ 6,2 milioane persoane față de anul 2018.
Declinul demografic se va adânci de la an la an. ​ Avem un sistem unde deciziile politice joacă încă un rol major. Controlul politic al resurselor este intens iar capitalul se acumulează în continuare prin conexiuni politice. În concluzie, vorbim de un spațiu politizat agresiv, ce nu oferă oamenilor o siguranță în ceea ce privește viitorul. Și nu vorbim aici doar de antreprenori, ci și de oameni simpli care se lovesc în viața de zi cu zi de aceste instituții care au încetat să funcționeze.

▶️ Lipsa de reacție a factorilor de decizie

Grav e, că deși sunt conștienți de faptul că fenomenul migrației este tot mai accentuat, cei care au luat decizii până acum, nu au făcut absolut nimic pentru a-l stopa. Pentru asta este nevoie de acceptare, dialog și, nu în ultimul rând, de voință politică. La nivel central și local!

Leave a comment