Șoseaua de centură a Zalăului și minciunile administrației PSD

Șoseaua de centură a Zalăului și minciunile administrației PSD

Ipocrizia liderilor PSD Sălaj iese din nou la iveală.

Timp de 4 ani d-l primar PSD și colegii dânsului din județ și guvern nu au făcut mai nimic pentru ca Zalăul să aibă șosea de centură, dar acum se arată foarte interesați de soarta proiectului. Mai mult, supărați că o asociație civică formată din PROFESIONIȘTI, Asociația Pro Infrastructura a arătat realitatea privind soseaua de centură a Zalăului, conducerea primăriei Zalău trimite o scrisoare noului ministru al Transporturilor, d- l Lucian Bode, în care afirmă că, cităm: ,, Aprecierile asociației Pro Infrastructura nu sunt interesante pentru comunitatea noastră,,.
În aceeași scrisoare se specifică faptul că:
,, administrația locală a făcut toate eforturile ca lucrările sa fie demarate în cel mai scurt timp,,.
Nu mai cităm din această scrisoare semnată de primarul și viceprimarii Zalăului și de administratorul orașului, plină de laude la adresa lor, adică a celor care practic din 2016 doar au promis, ci îi întrebăm:

▶️ domnilor Ionel Ciunt, Teodor Bălăjel, Nicolae Fazakas și Călin Cristian Forț: dacă ați avut permanent în atenție acest proiect atunci de ce nu ați citit studiul de fezabilitate al centurii Zalăului în care se se scria că râul Mureș străbate Zalăul? Bănuim că știți, Zalăul este străbătut doar de Valea Zalăului, nu de râul Mureș

▶️ domnule primar, domnilor viceprimari, de ce nu ați trimis această scrisoare Vioricăi Dăncilă, domnului ministru PSD Cuc, sau colegului Dvs. care semnează aceasta scrisoare, d-lui Forț, culmea, pe atunci secretar de stat în Ministerul Transporturilor?

▶️ ca PRIMAR al municipiului și cu un secretar de stat în minister, știați că licitaţia pentru o porţiune din centura Zalău a fost demarată fără a exista şi proiectul tehnic, ci doar un studiu de fezabilitate, ceea ce a făcut ca nici un investitor serios să nu se implice?

▶️ domnule primar Ionel Ciunt de ce, începând din 2016, ați promis în fiecare an că încep lucrările la autostradă? Nu ați cunoscut realitatea ( deși sunteți PRIMAR) sau ați preferat să îi mințiți pe zălăuani în speranța că vin alegerile și ,,vor uita,,?

După 4 ani în care PSD Sălaj a condus orașul și au avut reprezentanți în guvern, Zalăul este în aceeași situație ca și în 2016. Fără șosea de centură, fără ca măcar să înceapă lucrările. Acum, că s-a schimbat guvernul, și se apropie alegerile, d-l primar și administrația dânsului cer noului guvern ,, să facă ceva,,. Sigur, cerem și noi și zălăuanii ca noul ministru al transporturilor Lucian Bode, să treacă peste neputința, lipsa de interes și bâlbâielile celor care încă conduc orașul și a fostei conduceri a Ministerului Transporturilor și în cel mai scurt timp posibil să ia toate măsurile necesare astfel încât în primăvara anului 2020 să se scoată din nou în licitaţie construirea acestui proiect extrem de important, de această dată pe baze reale și mult mai solide. Dar totodată, celor care deocamdată conduc orașul le spunem că, o administrație eficientă și profesionistă se vede în astfel de proiecte, în rezolvarea canalizării orașului, în rezolvarea locurilor de parcare etc nu în ,,plantarea,, cu iz electoral de fântâni în mijlocul bulevardului.

Încă o dată felicitări Asociației Pro Infrastructura și presei care au curajul să arate adevărul privind ,, realizările,, PSD în cazul acestui proiect important pentru orașul nostru.

Leave a comment