Lună: august 2018

Suntem 1 Milion!  Inițiativa cetățenească Fără Penali în funcții publice a strâns un milion de semnături!

Suntem 1 Milion! Inițiativa cetățenească Fără Penali în funcții publice a strâns un milion de semnături!

Mulțumim tuturor sălăjenilor pentru implicare, atât celor care au semnat, cât și celor care s-au implicat direct prin prezența la cort și adunat semnături.

Inițiativa Fără Penali în Funcții Publice a intrat în etapa pregătirii dosarelor pentru primării. Procesul îndosarierii este unul laborios, iar legea trebuie respectată întocmai pentru a nu lăsa primarilor loc de interpretare ori motive de a anula liste.

La Prejmer, o comună din Brașov, primarul Șerban Todorică, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a anulat 42 de semnături dintre cele 87 depuse. Vom utiliza toate mijloacele legale pentru a sancționa eventualele abuzuri în vederea atestării listelor.

Astăzi, peste 1 milion de români consideră că România trebuie guvernată altfel, de oameni integri și nu de corupți. Împreună suntem o forță și împreună putem salva România.

USR a sprijinit cu toate forțele această inițiativă cetățenească și va continua să o facă. În cele cinci luni de campanie, mii de membrii USR au ieșit în stradă să strângă semnături și să discute cu oamenii despre viitorul României. Unii dintre ei au fost victime ale abuzurilor din partea poliției, jandarmeriei și primarilor, dar nu s-au lăsat intimidați, dimpotrivă au continuat cu și mai mult curaj!

Alături de USR, au sprijinit inițiativa grupul REZISTENȚA, Forumul Democrat al Germanilor din România, numeroase ONG-uri și grupuri civice din România, dar și cetățeni simpli care în timpul liber au ieșit în stradă. Mulțumim tuturor pentru implicare!

După cinci luni de stat în stradă și luat la pas toate colțurile țării, un milion de români au înțeles mesajul simplu al inițiativei: cinstea şi hărnicia sunt cele care ridică un popor.
www.farapenali.ro

Apel către politicienii și partidele politice din Sălaj

Apel către politicienii și partidele politice din Sălaj

USR Sălaj invită oficialitățile din Zalău/Sălaj să susțină inițiativa cetățenească Fără Penali în Funcții Publice.

Ținând cont de faptul că ne apropiem de finalul campaniei și de cele 500.000 de semnături necesare, invităm atât toate partidele politice cât și pe cei care conduc municipiul Zalău și județul nostru, să semneze inițiativa Fără Penali în Funcții Publice. Precizăm că invitația o facem  după ce în mai multe județe oficialitățile locale și președinți de partide au semnat deja această inițiativă cetățenească.

Vă așteptăm domnilor Primari, Viceprimari, domnilor Consilieri, Senatori și Parlamentari, stimați politicieni și partide din județul Sălaj să ne contactați și să vă alăturați Democrației!