Lună: iunie 2018

Gabriela Carmen Olar Președinte USR Sălaj: PSD își sărăcește propriul electorat

Gabriela Carmen Olar Președinte USR Sălaj: PSD își sărăcește propriul electorat

În anii în care PSD susține că am avut cea mai mare creștere economică, PSD și Dragnea și-a sărăcit tocmai propriul electorat.

PSD și-a axat discursul politic pe creșterea nivelului de trai al pensionarilor, a celor cu venituri mici și pe ideea că toți românii trebuie să trăiască mai bine, nu numai electoratul de dreapta.
Drept urmare a urmat un val de majorări salariale pentru bugetari, creșterea pensiilor, dublarea salariului minim pe economie (o treime din salariaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim), sau scăderea TVA. Toate aceste măsuri au fost luate fără o dezvoltare REALĂ a economiei. De unde au venit banii pentru aceste masuri? Totul s-a făcut şi s-a plătit prin creşterea datoriei publice (cu o sumă mai mare decât cea pe care a luat-o guvernul de la FMI la începutul crizei economice, 20 mld euro) şi prin scăderea investiţiilor publice, care este lucrul cel mai devastator pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea economică a României.
Asa cum se arată într-o analiză a Ziarului Financiar ,,această creştere economică (a nu se confunda dezvoltarea economică cu creşterea economică.) nu a fost împărţită uniform la nivelul întregii ţări ci dimpotrivă, a dus la o majorare şi mai mare a dezechilibrelor economice dintre marile oraşe şi celelalte.
75% din businessul din România se desfăşoară în 10 judeţe care angajează 80% din forţa de muncă de la nivel naţional.
Principalii beneficiari ai acestor creşteri economice au fost marile companii, corporatiştii, judeţele şi oraşele care au reuşit să atragă investiţii străine.”

Care este situația în județele unde populația votează constant PSD

La polul opus judeţele cele mai slabe economic: Salaj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Giurgiu, Teleorman, Vrancea, Vaslui, unde electoratul a votat şi votează masiv cu PSD, AU SĂRĂCIT. Aceste judeţe au atras şi cele mai mici investiţii străine, iar rezultatul se vede printr-o înapoiere tehnologică, educaţională şi de infrastructură.
Concluzia analizei: ,,Guvernele PSD au tăiat investiţiile publice şi au sărăcit şi mai mult tocmai propriul electorat, pe cei care îi votează şi îi ţin la putere. Este revoltător să vezi cum liderii principalului partid de guvernământ, şi cel mai mare partid politic din 1990 încoace, provin din zonele cele mai slabe economic şi în două decenii de politică nu au fost în stare să le ridice, nici din punct de vedere al educaţiei, şi nici din cel al resursei umane.,,

Care este situația în județul Sălaj

Haideți să vedem care este situația în Sălaj, de fapt ce a facut PSD pentru județul, singurul din Transilvania, care a votat și la primăria celui mai mare oraș, și la Consiliul Județean cu PSD. Un partid, social-democrat, un partid cel puţin afişat de stânga, teoretic orientat spre nevoile oamenilor, un partid
care se pare își uită tocmai alegătorii cei mai fideli:

• Ultimul județ din regiune în ceea ce priveste economia și agricultura
• Suntem pe ultimul loc în clasamentul județelor unde economia merge în regres (5 % scăderea cifrei de afaceri ale firmelor)
• Sălajul are cel mai mare număr de șomeri din Transilvania
• Sălajul are numai în mediul rural șomeri cât au județele Arad și Bistrița la un loc
• Cea mai mica creștere a PIB din regiune și printre cele mai mici din țară (sub 2,5%)
• În județul Salaj sunt cei mai mulți analfabeți din întreaga Transilvanie (1,84 la sută din totalul populatiei)
• În Sălaj mai sunt încă, în secolul 21, 15.000 de locuinte în care nu există nici măcar bucătărie
• Avem 6 comune în topul sărăciei naționale
• Peste jumătate din populația stabilă a județului este inactivă economic
• Doar 26 la sută dintre terenuri sunt lucrate de exploatații agricole
• În regiunea Nord-Vest suntem județul cu cei mai mulți beneficiari de venit minim garantat raportat la populație.
• 25% din salajeni trăiesc la limita sărăciei
• Investițiile s-au înjînjumătăț în Sălaj în ultimii ani
• Cel ma subdezvoltat județ din regiune în ceea ce priveste infrastructura, ultimul în ceea ce priveste construcția de locuinte (în scădere cu 30% în ultimii ani) sau facilități normale precum apa, canalizare sau gaze
• Cel mai mic salariu mediu brut din regiune și cu 20% mai mic decât media pe țară
• Penultimul loc din județele țării în ceea ce privește unitățile de comerț modern prezente în județ (0.5% din totalul unităților)

În toate aceste clasamente, Sălajul se află pe ultimele locuri alături de Teleorman, Giurgiu, Gorj Mehedinti, Vrancea sau Vaslui. Harta de bussines realizată de Ziarul Financiar, arată de fapt dezvoltarea Romaniei, și susține realitatea: județele care votează constant PSD, sunt județele cele mai sărace. Și din păcate distanța față de celelalte județe se mărește la fiecare patru ani…
Pentru județul Sălaj (și nu numai) PSD nu a fost o soluție pentru dezvoltare și modernizare. Și nici pentru țară. Mai ales acum, când, principala preocupare a partidului este măcelărirea justiției și scăparea liderului Liviu Dragnea cu orice preț de justiție.

Gabriela Carmen Olar Președinte Uniunea Salvați România Filiala Sălaj:   Investiții în învățământ: promisiuni PSD nerespectate

Gabriela Carmen Olar Președinte Uniunea Salvați România Filiala Sălaj: Investiții în învățământ: promisiuni PSD nerespectate

Un ministru PSD confirmă: nicio grădiniță din cele 2.500 promise nu a fost construită în 2 ani și niciun cămin studențesc din cele 30 promise

Uniunea Salvați România, prin senatorul George Edward Dîrcă, a întrebat ministrul Educației câte din cele 2.500 de creșe și grădinițe au fost construite la jumătatea mandatului PSD-ALDE din Programul de Guvernare și câte din cele 30 de cămine studențești au fost construite conform aceluiași Program mincinos și populist.

Răspunsul ministrului este următorul:
1. „referitor la construcția celor 2.500 de creșe și grădinițe, vă informăm că, Comisia Europeană a stabilit recomandări clare privind investițiile în infrastructura investițională din România”.
2. „referitor la finanțarea celor 30 de cămine, pentru 18 unități vor fi demarate proceduri de achiziție a a serviciilor de proiectare și fezabilitate iar pentru restul de 12 se află în etapa de contractare a acelorași studii de fezabilitate”.

Promise 2500 de creșe și grădinițe, construite 0. Promise 30 de camine studențești, construite 0

Sumarizând, ministrul ne confirmă într-un limbaj pompos că NICIO grădiniță sau creșă din cele 2.500 promise nu a fost construită în 2 ani de mandat sau măcar care să se afle în construcție, și NICI UN cămin studențesc din cele 30 promise nu a fost construit sau care să se afle în construcție în prezent.

 

Majoritatea PSD din Parlament a respins un proiect de lege , prin care Guvernul era obligat ca, începând din 2017, într-o perioadă de 4 ani, să construiască 554 de creşe în toată ţara din fonduri bugetare. În municipiul Zalău trebuiau să se construiască conform acestui proiect de lege minimum 3 creșe. PSD nu a dorit acest lucru, acum în singura creșă din Zalău administrată de Primărie, copii dorm pe jos din cauza supraaglomerării.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicita de asemenea Guvernului României şi coaliţiei de guvernare respectarea promisiunilor electorale privind construcția celor 30 de cămine studențești. La ora aceasta, avem 0 camine studențești din cele 30 construite, în condițiile în care doar 23,19% dintre studenţi au un potenţial loc de cazare, iar timpul mediu de construire a unei astfel de clădiri din momentul aprobării acesteia de MEN este de 90,63 luni, ceea ce înseamnă 7 ani şi 201 de zile.

De doi ani de zile, singura preocupare a Coaliției PSD-ALDE a fost îngroparea justiției pentru a delapida contracte și a nu mai putea fi verificați de nimeni, exact ca în perioada de „aur” a furtului în România, în timp ce investițiile IMPORTANTE din educație și sănătate sunt inexistente.

Gabriela Carmen Olar Președinte USR Sălaj –  Mitingul PSD sau absurdul românesc

Gabriela Carmen Olar Președinte USR Sălaj – Mitingul PSD sau absurdul românesc

Mitingul PSD sau absurdul românesc – Un protest al unui partid aflat la putere, într-un moment în care liderii partidului sunt vizați de dosare de corupție

Un miting absurd, în condițiile în care au toată puterea, Guvernul, majoritatea parlamentară, deci pot trece orice lege, oricât de aberantă ar fi. În nici o societate normală, mitingul de protest nu se asociază cu cei de la putere. Ei au toate mijloacele: Guvernul, Parlametul etc dacă vor să rezolve problemele țării.

Justiția încă mai e independentă, ceea ce PSD-ALDE nu pot accepta. Vor s-o subordoneze și pe ea. Aceasta e, de fapt, miza mitingului organizat de PSD. Și acest miting a vrut să fie și răspunsul ,,organizat,, al coaliţiei de guvernământ la o serie de mari proteste antiguvernamentale, de stradă, organizate împotriva tentativelor social-democraţilor de a dezincrimina mai multe infracţiuni de corupţie și de a subordona justiția.

Știm cu toții că Dragnea, președintele PSD, este figura controversată a scenei politice, care nu a putut candida pentru postul de prim-ministru din cauza condamnării sale și nu a încetat, de la revenirea partidului său la conducerea României, la finalul lui 2016, să accentueze presiunea asupra magistraţilor.

Toate aceste acțiuni se înscriu de fapt în lupta oarbă a PSD și a președintelui Liviu Dragnea dusă pentru subordonarea totală a instituțiilor statului inclusiv pentru a-i scăpa de condamnări penale existente sau viitoare.

Am văzut prezența PSD Sălaj, în frunte cu cei care conduc județul și municipiul Zalău, la acest miting. Parlamentarii PSD de Sălaj au demonstrat în Parlamentul României grija față de sălăjeni. Au votat legi împotriva intereselor celor care i-au votat. Cerem autorităților locale, conducătorilor Consiliului Județean Sălaj și ai Primăriei Zalău, inclusiv celor care s-au dus la București să isi susțină președintele împotriva justiției, să se aplece asupra problemelor reale ale județului nostru (ajuns ultimul din punct de vedere al dezvoltării în Transilvania) și Municipiului și să-l lase pe Dragnea să își rezolve problemele penale în mod corect, în justiție.

Aveți atâtea probleme de rezolvat pentru comunitatea care v-a ales și multe promisiuni electorale de îndeplinit. Vă așteptăm la treabă!

Gabriela Carmen Olar

Presedinte Uniunea Salvati România Filiala Sălaj

Maghiarii din Sălaj sprijină acțiunea Fără Penali în Funcții Publice.

Maghiarii din Sălaj sprijină acțiunea Fără Penali în Funcții Publice.

USR Sălaj, prin Vicepreședintele Takacs Zoltan, a avut o întâlnire cu Domnul Kui Attila Zsolt, Președintele partidului Erdélyi Magyar Néppárt Szilágy megye ( Partidul Popular Maghiar din Transilvania, PPMT Sălaj ), în ideea semnării și a susținerii inițiativei cetățenești Fără Penali în Funcții Publice.

Dânsul a dorit să trimită un mesaj cetățenilor:

” Vreau să transmit un mesaj clar tuturor cetățenilor județului Sălaj, indiferent de etnie, că este responsabilitatea noastră să susținem Inițiativa Fără Penali în Funcții publice pentru că România are nevoie de politiceni curați și sinceri. Consider că țara este condus la momentul actual de grupul PSD-ALDE-(UDMR) foarte greșit, și cu foarte multe cazuri de corupție în rândul grupului mai sus menționat.

Este responsabilitatea noastră să facem tot ce este posibil să avem o țară curată, iar primul pas este semnarea Inițiativei ,,

Această declarație este un mesaj destul de clar, atât cetățenilor români cât și celor maghiari, că dorința de a avea o Românie curată și democratică este dorită de toată lumea, indiferent de etnie.

Facem un apel către toți cetățenii care încă nu au semnat din Sălaj, să descarce lista care aparține județului nostru de pe site-ul:

www.farapenaliinfunctiipublice.ro

și să semneze alături de familie, colegi, cunoscuți și prieteni.

#FaraPenali

————————————————————————–

A Szilágy megyei magyarok támogatják a Fără Penali în Funcții Publice indítványt.

A Mentsétek Meg Romániát Szövetség, Takács Zoltán alelnökön keresztül találkozott Kui Atilla Zsolt úrral, az Erdélyi Magyar Néppárt Szilágy megyei elnökével, hogy az aláírásgyűjtéssel kapcsolatban tárgyaljanak.

Kui Attila Zsolt úr egy üzenetet szeretne küldeni a lakosságnak:

” Szeretnék küldeni egy üzenetet minden Szilágy megyei lakosnak, etnikai származásuktól függetlenül, hogy a mi felelősségünk támogatni a „Fără Penali în Funcții publice” indítványt, mert Romániának szüksége van tiszta és őszinte politikusokra. Az ország a PSD-ALDE-RMDSZ koalíció által helytelenül van vezetve, és nagyon sok törvényellenes dolgok történnek ebben a koalícióban.

A mi kötelességünk hogy mindent megtegyünk, hogy legyen egy tiszta országunk, és az első lépés az Indítvány aláírása.”

Ez egy nagyon tiszta üzenet egyképpen, úgy a román mint a magyar lakosságnak, hogy az etnikai hovatartozásuktól függetlenül egy tiszta és demokratikus Romániát akarnak.

Felhívjuk a Szilágy megyei lakosság figyelmét, aki nem írta alá még az Indítványt, hogy töltse le azt a listát, amelyik a mi megyénkhez kapcsolódik a:

www.farapenaliinfunctiipublice.ro

oldalról, és írja alá a családjával, barátaival és ismerőseivel együtt.

#FaraPenali

Zoltan Takacs, Vicepreședinte USR Sălaj: Promisiunile electorale din 2016 – între vis și realitate

Zoltan Takacs, Vicepreședinte USR Sălaj: Promisiunile electorale din 2016 – între vis și realitate

 

Platoul de marmură în campania electorală și prezent

Una din promisiunile electorale cu care actuala conducere a Primăriei Zalău a câștigat alegerile, a fost modernizarea Platoului de marmură din fața Prefecturii Sălaj.
Au trecut doi ani de atunci iar singura intervenție a fost cea de reparare, de fapt mai mult o peticire a platoului. Această intervenție a fost și un motiv de divergențe între fostul și actualul primar.
,,Sincer, nu cred că aş fi băgat atâţia bani peticirea platoului de marmură, în condiţiile în care există un proiecte pregătit în perioada mandatului meu pentru a fi dedus pe fonduri, astfel încât să putem face economii la bugetul local”, a precizat Radu Căpîlnaşiu, cu referire la cei 150.000 de lei pe care actualul executiv al Primăriei Zalău l-a direcţionat către renovarea spaţiului din faţa Prefecturii.

Să începem cu o succintă  prezentare a situației:

’’ La fel ca dumneavoastră, îmi doresc un oraş frumos, curat, sigur şi viu. Platoul de marmură din zona centrală are nevoie urgentă de modernizare şi vă prezint proiectul meu. Sper să vă placă!
#IonelCiunt #PentruZalău ,,  …

declara în campania electorală domnul primar actual, Ionel Ciunt, pe data de 5 mai 2016, arătând proiectul impresionant prezentat într-o postare a dânsului pe rețeaua de socializare Facebook:

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1148969151821712&substory_index=0&id=1103206429731318

,,Ionel Ciunt: E chiar un proiect, nu doar o poză
Alegător:  Interesant cum platoul e asa de vreo 6 ani ( de la inundinun aia, deși oricum nici înainte nu stătea prea bine) și acum toți vin cu idei si propuneri in ajunul electoralelor, mă întreb: de ce vin aceste idei doar acum în ajun de electorale si nu mai devreme ? Că totusi, e o problemă de câțiva ani, nu de câteva zile/săptamani. De ce toti vin si promit marea cu sarea doar acum la alegeri, cand statistic vorbind, demonstrat de la revoluție încoace, toți au promis și prea puțini au făcut ce au promis…

Ionel Ciunt : Observația d-voastră este absolut pertinentă. Totuși nu toți sunt la fel. Contează pe OM!

Alegător : Toata lumea promite și spune că nu se pot face multe deoarece nu sunt bani dar aș dori să urmăriți ceea ce s-a întâmplat în Oradea în ultimii ani și cum arată orașul din toate punctele de vedere.
Ionel Ciunt: Exemplul d-voastră este unul de bună practică, important e daca îți PASĂ de cei pe care zici că-i reprezinți.,,

Dialogul între câțiva alegatori și primarul actual este extras din postarea mentionată mai sus, ceea ce nu s-a mai repetat după câștigarea alegerilor din 2016, nu a mai existat dialog cu grupurile de pe Facebook după campania electorală, în ciuda promisiunilor făcute de edilul nostru.

După doi ani de la promisiuni avem de a face cu o situație aproape similară a Platoului de Marmură ca și înaintea campaniei electorale. Astăzi, Platoul arată așa:

Aproape 10 miliarde de lei vechi doar pe proiecte și documentații

Firma SC Bik World SRL din satul Deja, comuna Sălățig, a început lucrarile de reparare a Platoului de marmură din fața Prefecturii,  în 9 August 2016.

Viceprimarul Teodor Balajel, spunea atunci că „va fi un platou frumos, ca făcut din nou”. Practic, va fi o revizie totală a unei suprafețe de peste 500 de metri pătrați.
Amenajarea centrului civic în zona Platoului este promisă deja de multi ani.
In loc de a reface Platoul de marmură s-a ajuns doar la o reabilitare minimă: aproximativ 150.000 de lei.:
,, Se lucrează la placarea jardinierelor de flori, vopsirea catargelor pentru drapeluri, se va mai reabilita fântâna arteziană și soclul  dar se vor inlocui și plăcile de marmura deteriorate. A dispărut și groapa de nisip de pe platou’’, relata un post de știri din Zalău.

Și totuși unde sunt rezultatele promisiunilor făcute de domnul primar după doi ani?